Accidentul din comuna Redea, județul Olt, s-a produs din cauza vitezei, au stabilit polițiștii rutieri. Un copil de 12 ani a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul din Craiova, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, a declarat că în zona producerii accidentului, a ajuns elicopterul SMURD Craiova, care va prelua un copil în vârstă de 12 ani, rănit grav. A doua persoană rănită este o femeie în vârstă de 49 de ani, care a fost preluată de un echipaj al Ambulanței, conștientă, și transportată la Spitalul din Caracal.
Cei trei morți sunt bărbați și aveau între 19 și 78 de ani. Toate victimele sunt din comuna Redea.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă. S-a stabilit că accidental s-a produs din cauza vitezei.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, pe Drumul Județean 542, la intrarea în comuna Redea, un autoturism condus de către un bărbat, de 46 ani, din localitate, pe fondul vitezei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ieșind în afara părții carosabile și izbindu-se de un stâlp din beton.În urma accidentului, trei persoane și -au pierdut viața, conducătorul auto și doi pasageri. De asemenea, ceilalți doi pasageri, un băiat, de 12 ani și o femeie, de 49 ani au fost rănite grav. Minorul urmează a fi preluat de un elicopter SMURD iar celălalt pasager a fost transportat la Spital la Caracal”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.